Visezi și tu să ai propria ta insulă?

Cum să cureți bucătăria pentru a-i păstra și mai mult frumusețea

Aburi, stropi de ulei încins, sosuri de tot felul – într-o bucătărie unde se gătește pentru toată familia, ...

Bucătăria perfectă nu e doar o amenajare pe care îți e drag să o privești, ci mai ales locul unde ai loc pentru tot – în cele mai bune condiții. De aceea, în planificarea unei bucătării ținem cont atât de regulile funcționale și de spațiul disponibil, dar și de nevoile celor care vor folosi bucătăria, de stilul lor de viață și obiceiurile lor de gătit. Nu în cele din urmă, ținem cont de spațiul de depozitare necesar.

La modul ideal, zonele funcționale pentru gătit, pentru spălarea vaselor, a fructelor și a legumelor și pentru depozitare sunt planificate sub forma unui triunghi, iar distanța dintre zone ar trebui să fie de două ori lungimea brațului. Ceea ce determină, de la caz la caz, poziția triunghiului este spațiul disponibil – și, din nefericire, în unele situații triunghiul nu poate fi realizat deloc.

Noi ca specialiști în proiectarea și planificarea bucătăriilor germane ne dorim să folosim cât mai bine spațiul disponibil și – dacă este posibil – să fie amenajat cât mai familiar. Din fericire, există mai multe forme de bucătărie pentru a realiza acest lucru. Vă invităm să le trecem în revistă!

Chicineta: cea mai mică bucătărie posibilă

Chicineta este ideală pentru spațiile mici și înguste și apartamentele de o singură persoană. Pentru a integra în linie toate funcțiile relevante ale unei bucătării mici e recomandat ca spațiul să aibă cel puțin trei metri lungime. Pentru a obține maximum de depozitare, recomandăm dulapurile înalte de perete. Iar pentru a nu pierde niciun centimetru, folosiți o organizare interioară bine gândită, cum ar fi depozitarea cu polițe, sertare și sisteme de organizare ascunse, inclusiv sistem economic de depozitare pe sertare.

Chicineta este, prin comparație, cea mai accesibilă opțiune pentru a avea o bucătărie simplă și funcțională. Cu toate acestea, spațiul de lucru este limitat, iar suprafața blatului relativ mică. Prin urmare, înainte de a vă planifica chicineta este deosebit de important să verificați cu atenție ce opțiuni vă oferă spațiul în care urmează să faceți amenajarea.

Bucătărie liniară dublă

Dacă aveți cel puțin 8 metri pătrați disponibili, sunteți norocoși. Tocmai v-ați calificat pentru o bucătărie cu ceva mai mult confort. Recomandarea noastră este pentru o bucătărie liniară cu dulapuri pe două rânduri, orientate unul față de celălalt. Țineți cont că distanța dintre ele ar trebui să fie de cel puțin 120 de centimetri, ca să aveți loc suficient să deschideți ușile. Pentru un aspect aerisit, în bucătăriile dublu liniare puteți amenaja dulapurile de perete pe o parte și dulapurile înalte, pe cealaltă parte. În caz contrar, întreaga bucătărie va arăta mult prea masivă și compactă.

Bucătăria în formă de U – ergonomie pe distanțe scurte

Forma în U este ideală pentru camere pătrate de la aproximativ 10 m² în sus. În acest scop, lățimea minimă a camerei ar trebui să fie de 2,40 metri, de preferință de trei metri. 

Vestea bună este că pentru această bucătărie există numeroase opțiuni de planificare. În spațiile open-space puteți folosi forma în U pentru a crea, de exemplu, o combinație între bucătărie și camera de zi. Rezultatul? O amenajare armonioasă și primitoare, care arată aproape ca o cameră dintr-o altă cameră. Bucătăria în formă de U oferă mult spațiu de depozitare, datorită diverselor unități de bază. De aceea, pentru a evita supraîncărcarea camerei, noi recomandăm planificarea dulapurilor înalte și a unităților de perete doar pe o parte. Iar pentru tranziții cât mai plăcute, dulapuri-vitrină sau cu rafturi din sticlă și polițe.

De la U la bucătăria în formă de G

O formă ceva mai neobișnuită a bucătăriei în formă de U este bucătăria în formă de G. Aici aveți o linie suplimentară spre interior, ideală, de exemplu, pentru o zonă de luat masa. Forma în G necesită mult spațiu și este perfectă pentru bucătăriile de familie, precum și pentru a găti împreună în spații mari, de preferință deschise. Condiția prealabilă, ca și în cazul bucătăriei în formă de U, este să existe suficient spațiu liber pe perete fără uși.

Bucătărie cu insulă. Atrăgătoare și deosebit de practică.

Cu cel puțin 15 metri pătrați, puteți avea propria dumneavoastră insulă… de bucătărie. Și asta nu e tot!  În insulă puteți încorpora de la plita de gătit la sertare cu 20% mai mult spațiu de depozitare, de la sisteme exterioare de iluminare la locuri de bar.

Rețineți că o insulă de bucătărie are nevoie de cel puțin 80 de centimetri în jur și că poate fi combinată cu diferite forme de bucătărie, de exemplu cu o bucătărie liniară. În acest caz, distanța minimă necesară este de 120 de centimetri în jur. Aveți un spațiu puțin mai mic? Nicio problemă: folosiți o „peninsulă” în prelungirea corpurilor de perete.

* Pentru realizarea acestui articol au fost folosite informații oferite de Nolte Küchen Germania.

Vizitează-ne în baza unei programări

Ai nevoie de idei pentru amenajarea viitoarei tale bucătării? Stabilește o întâlnire cu echipa noastră și fă o programare în showroom.